Ups! Daniela Crudu a gafat din nou! Și, la fel ca în unele situații din trecut, fosta asistentă TV a căzut singură în „capcana” glumei sale pe care s-a gândit să o facă în plină stradă. Iar asta nu e tot! Vica Blochina, una dintre prietenele sale cele mai bune avea telefonul în mână și a înregistrat momentele în care Cruduța se mișcă senzual în timp ce își deschide fermoarul de la blugi. Cum nu și-a dat seama cât de mult a coborât, vedeta a observat cât a lăsat să se vadă din lenjeria intimă, după ce a văzut imaginile pe o rețea de socializare.
Îmbrăcată într-un tricou roșu personalizat și o pereche de jeanși cu fermoar la spate, Daniela Crudu a mers să o ia pe Vica Blochina de acasă. Atunci când s-au întâlnit, cele două s-au complimentat. După ce Cruduța le-a arătat fanilor cum arată portbagajul mașinii sale când pleacă împreună cu sora ei, Ana-Maria Crudu, și fosta balerină, ea a întrebat-o pe aceasta din urmă dacă îi plac blugii ei. Nici nu și-a încheiat întrebarea, că a și început să tragă de fermoar, lăsând la vedere faptul că și-a asortat lenjeria intimă cu tricoul.
“Mamă, mamă, ca o divă! Ca o divă adevărată! Ai văzut ce blugi am? Ia, uite!”, a mărtusirit Daniela Crudu în timp ce și-a deschis fermoarul din spate de la jeanși.
“Ce mișto e tricoul! Cam așa e tricoul nostru când plecăm pe undeva. Da, ce mișto sunt!”, a spus Vica Blochina.
Citește și: Daniela Crudu, actriță?! Imaginile care o dau de gol pe focoasa brunetă
Daniela Crudu a împlinit 28 de ani pe 14 iunie 2017. Vara trecută, Cruduţa a renunţat la postul de asistentă la „Xtra Night Show”, emisiune care e prezentată de Dan Capatos. Ceilalţi membrii ai echipei sunt: Anisia Gafton, Cătălin Bordea şi Silviu Andrei. Cu toate că a plecat din emisiunea în care i-a înnebunit pe bărbați cu mișcările și ținutele ei, Daniela Crudu continuă să apară în diferite proiecte de televiziune. Printre acestea se numără emisiunea „Asia Express”.